Iarta

În paguba cerului sângeriu,
Du-mă departe
Şi fă-te că mă părăseşti
Dar întoarce-te !
Uită de nebunia din gânduri,
Strânge surâsul într-un…
pocal…
şi iartă
fiecare gând…
în drum spre mine !

Voma

Panică. Plang. Ies din mine fara să vreau si arunc o privire prin imprejurimi. Imi vine sa ma strang de gat. N-am idee de ce. E inca noapte si perna nu si-a uscat fulgii de pletele mele vaporoase. Am mancat tot din farfurie la pranz. A fost destul de palpitant pentru că nu mai mâncasem niciodată supă de spanac. interesant. O nouă exeprienţă...Un nou început!
Te urasc, zăcământ ce te ştergi la fund cu toată istoria din noi. Iarnă deşi vară. Hai stai să-ţi spun! Nu mai vreau ! Pleacă. Cale. Departe.

O viaţă. Scurt. Gata. Şi uite cum pierd mai totul din ce-am adunat...pentru a ma întoarce din mine. E asa de greu. Încă plâng. Furie şi nervi de tine. nu mai te vreau în ochi.
N-ai înţelege nimic dacă n-ai fi tu! Te urăsc!
Folk. Bertzi. Ador de tine! te-ascult. te miros şi gata!
Într-un cuvânt mi-e scârbă de toată lumea asta, mai puţin de iubitul meu care mă suportă şi îmi face pe plac mereu. săracul, uneori nici nu-l înţeleg. de ce să stea cu mine, dacă eu tot îl ignor mereu, deşi îl iubesc...în fine, el ştie. De un timp încoace nu mai am chef de nimic şi asta se vede prin dorinţa mea acută de implicare. Aş da orice pentru încă o picătură de oază, nu-i ajunge nimic. In fine...N-are rost o discuţie patetică, acum când lumea este aşa de fericită. Uni-n stânga, alţi-n dreapta şi uite cum murim la fel de proşti, la fel de păgâni, în goana după mai mult...

Condamnati la moarte

In sfarsit, am reusit sa ne punem imaginatia la bataie pentru o piesa de teatru cu adevarat serioasa (spunem noi), o piesa in care am investit in primul rand mult timp si multa dragoste. Va asteptam pe toti sa vedeti o piesa in care va veti regasi, o piesa pe care o sa o traiti secunda cu secunda...o pisa care va va reaminti ca suntem muritori in pofida capacitatii noastre de a ignora moartea si urmarile ei.

O piesa care te invata sa mori frumos!

Piesa este inglobata in campania umanitara "Un zambet de Paste", campanie in care diferiti copiii care au nevoie de noi, vor primii cadouri cu ocazia sarbatorilor de Paste. Speram sa fiti iepurasul de care au nevoie toti acesti copii.

Va asteptam, vineri, 25 aprilie, la orele 16:00 la teatrul "Tony Bulandra" Targoviste.
Biletele se pot procura de la urmatorii reprezentanti:
Denisa Dumitrascu, Catalina Baciu - Colegiul National "Constantin Cantacuzino" Targoviste
Anda Sandu - Colegiul National "Ienachita Vacarescu" Targoviste
Bianca Dumitru - Colegiul National "Ion Ghica" Targoviste
Alexandra Stanescu - Colegiul National "Nicolae Titulescu" Pucioasa
Sabina Fratila - Colegiul National "Constantin Carabella" Targoviste.
Va asteptam!

Oameni de rahat intr-un oras cu vointa!

E seara. Tocmai am venit de la filarmonica. Am nişte draci cat China de mare, tocmai pentru ca nu pot sa-i mai înghit pe toţi ăştia care nu fac altceva decât sa comenteze fără rost la adresa celor care îşi dau silinţa să facă ceva cu adevărat util. Am asistat la cearta a doua (sau mai multe) persoane: un iubitor de teatru şi un insider al teatrului „Tony Bulandra”.

Ştiţi care e problema oameni buni? Eu cunosc teatrul acesta de pe vremea când erau 2 spectatori în sală şi am susţinut şi am făcut campanii „verbale” peste puterea mea acestui teatru şi actorilor care se urcă joacă cu entuziasm pe scenă în ciuda spectatorilor care vorbesc la telefon sau îşi povestesc copilăria în timpul piesei.

Constat cu mare mâhnire că de fapt aceşti oameni ai casei, gazdele, nu ne mai dau voie să înţelegem arta şi ne taie aripile de fiecare dată când vrem sa facem ceva cu adevărat util. Nu mi se pare nimic anormal faptul că un tip a filmat „printre scaune”, chiar dacă lucrul acesta este interzis. A făcut un lucru ilegal, dar nu imoral. Aşa că…ruşine celor care se pare că sunt aşa de corecţi şi acţionează doar în instanţă pentru a-şi rezolva problemele de orice tip.

Apropo, în timpul Festivalului Babel ed astă vară, când în ziarul Dâmboviţa s-a găsit doamna Oprescu să scrie, printre altele, că în grădina de vară a teatrului au putut fi observate prezervative (articol însoţit de imagini), nu am mai stat pe gânduri şi am venit la teatru, tocmai pentru că eram sigură că un scandal se va ivi…

Domnul Ranin, mi-a spus: „Plec de la teatru!”. Nu mi+a venit să cred, l-a rugat de câteva ori să rămână pentru că avem nevoie de dumnealui. Acum, de câte ori îl văd am senzaţia de bine şi chiar cred că şi rugăminţile mele au contribuit la faptul că a rămas.

Ador teatrul acesta şi aş face orice. Nu-mi pasă de seminţe uneori; sunt cufundată în poveste şi o trăiesc acolo. Au fost piese la care m-a buşit plânsul (Hot Summer Over Iza) şi atunci am înţeles că nici prezervativele din grădina de vară sau sala goală nu mă vor face să renunţ la teatru.

Oricum, sunt atâtea istorii care mă leagă de teatrul acesta şi pentru asta tresar de fiecare dată când d-nul Jipa spune: „Dragi spectatori, va rugăm să vă ocupaţi locurile în sală. Pentru o bună desfăşurare a spectacolului vă rugăm să opriţi funcţionarea telefoanelor mobile. Filmatul şi fotografierea sunt strict interzise. Vă urăm vizionare plăcută! ”.

Tresar…ăsta e cuvântul care mă leagă de teatru. Ar fi bine ca şi voi, insiderii să înţelegeţi tresăririle noastre şi să vă gândiţi că şi noi simţim… şi încă mult!

Apropo, am pus aici si cateva filmulete de la filarmonica. Sper sa va placa si sa va conving sa veniti.

Cei de filarmonica inteleg actiunea mea si sunt sigura ca nu ma voi trezi cu vre-o citetie pe-acasa!!

Nebunie

Eu şi-o lume de nebuni

Ascunsă după nori de-amărăciune

Uitare

...vis nemărginit

Speranţă

...cenuşă nesecată

***

Zdrenţăresc trăgând de amintiri

Şi cred...în tine

...vis nebun!

Europeanul din mine

Cine s-ar fi aşteptat vreodată că oţelul şi cărbunele vor reuşi să ne unească într-o comunitate atât de complexă?
Lăsând la o parte extinderea geografică propriu-zisă, care nu înseamnă foarte mult pentru omul de rând, organizarea Uniunii Europene într-un ansamblu inter-dependent, oferă din start mai multe avantaje faţă de oportunităţile României, mai ales la acest moment, fie că vorbim de interesele salariatului, agricultorului, studentului, şomerului, etc.
În România anilor 2007-2008 Uniunea Europeană nu şi-a pus extrem de tare amprenta asupra omului obijnuit, tocmai pentru că el, înţelege fireşte, în primul rând prin U.E., acea ameliorare materială care-l interesează cu adevărat.
Puţini sunt aceea (raportat la numărul populaţiei) care accesează proiecte europene sau se adresează diferitelor instanţe europene în cazul neeficienţei româneşti (întâlnită la tot pasul, ce-i drept).
Sincer, românii mi se par în acest moment atât de sătuli de viaţa pe care o duc, de condiţia destul de nepotrivită pentru un cetăţean (mai ales european) ce se achită lunar la stat pentru nimicul de care beneficiază, încât nu cred că-l mai interesează foarte tare ce înseamnă cu adevărat U.E. şi ce vreau ea de la noi.
Este explicabil fenomenul într-o ţară în care comunismul încă mai dăinuie pe la colţurile tribunalelor, spitalelor sau şcolilor, într-o ţară în care orice manifestare cu privire la o viaţă decentă devine frustare, într-o ţară în care dreptul cetăţeanului înseamnă de fapt dreptul către cel care ţi-l oferă.
România, mai exact românii, nu cred că mai au aşteptări de la U.E.; apartenenţa lor la această comunitate se dizolvă cu fiecare zi în care vad aceleaşi străzi pline de gropi şi aceeaşi conducători care îşi spală rufele în faţa unei întregi naţiuni.
Am bănuit de la început că U.E. înseamnă pentru România doar un contract prăfuit, în biroul prezidenţial pe baza căruia tot băieţii deştepţi profită şi îşi măresc conturile de la o zi la alta.
Ei bine, omanenii de rând, mai ales noi, tinerii, aşteptăm să fim cei care vor încerca să ofere un viitor mai bun (ce seamănă cu slogan electoral) României pentru că dacă ar avea gură să strige, vai de urechile noastre.
Important până la urmă este cât îşi doreşte fiecare să devină european şi cât de multe face în acest sens. Sunt convinsă că mai mult de jumătate din clasa de mijloc (dacă există...) nu ştie câte ţări conţine U.E. în acest moment, sau care sunt principalele instituţii europene.
Evident că ne dorim un viitor mai bun, până la urmă este un lucru firesc, dar noi oamenii şi mai ales românii, trebuie să învăţăm că o ţară nu trebuie lăsată pe mâna unor oameni care poate au avut prea mult noroc...
Şi noi putem să ne conducem ţara, începând prin a ne schimba pe noi, a ne îndrepta mentalităţile către schimbare, chiar dacă ea nu pare a fi atât de uşoară.
România, clar, are nevoie de schimbare, iar schimbare nu o aduce neeapărat un Guvern sau un preşedinte nou; schimbarea stă în noi şi în capacitatea noastră de a ne îndrepta cu adevărat către portiţele deschise spre o viaţă mai bună.
Din punctul meu de vedere, U.E. reprezintă o portiţă pentru acele câteva milioane de oameni care au plecat să muncească în alte ţări, depăşindu-şi condiţia şi lăsând în urmă, fără regrete, o ţară care nu are ca scop asigurarea unui trai decent tuturor cetăţenilor.
Rămâne, până la urmă, la atitudinea fiecăruia, cât de tare îşi doreşte să se schimbe. Se spune că şi cele mai lungi călătorii încep cu primul pas!